Mândru de tine

          Știi, poti sa fii mandru de tine! Poti sa iti pui un pahar de whiskey, sa te uiti in oglinda apoi sa ciocnesti. Fii mandru, dragul meu! Ai reusit sa ma schimbi total. Ai ucis cu zambetul pe buze sufletul fetei ce eram cand te-am cunoscut. Ai ucis orice urma de inocenta, acea inocenta pe care ti-am servit-o candva, fara retineri.

           Ai aruncat spre mine o multime de gloante cu o precizie demna de un geniu... Parca si gloantele astea te asculta, ca pe un Dumnezeu al lor. Ce gloante nenorocite! Stau drepti in fata ta si executa toate comenzile intocmai. Vin spre mine fara sa schimbe traiectoria indiferent de conditiile atmosferice. Probabil stiu si ele, ca si mine, cat de suparat esti cand ratezi. Sau poate le este frica. Da, sigur le este frica!

           Intr-un camp gol, pustiu, uscat, lipsit de orice forma de viata, singura mea aparare este sa ma trantesc la pamant. De cate ori incerc sa ma ridic, pericolul imi zambeste. Imi zambeste cu chipul tau. Ce chip dulce...dar ce periculos. Ce frumoasa e intruchiparea mortii interioare.  De cate ori incerc sa scap din stransoare mai tare ma prinde in imbratisarea ei rece.

Sufletul meu e inghetat! E lipsit de simtire si tot soarele celor din jur nu-l poate incalzi. E capsulat. Razele nu ajung la el. E vidat. Aerul cald nu patrunde.

          Priveste-ti opera! Priveste-ma in ochi apoi du-te in fata lui, a celui ce acum incearca sa trezeasca ceva in mine, si spune-i ca tu m-ai cunoscut ca nimeni altul! Spune-i ca tot ce a fost bun in mine ai luat tu!

...

Mi-e groază de ce vor găsi copiii mei, nenăscuţi încă, în lumea asta. Nu vreau ca micuţii meu să trăiască în lumea asta nebună, crudă, plină de oameni prefăcuţi, periculoşi, oameni care ar fi în stare să calce peste cadavre doar pentru a-şi atinge scopul. Nu îmi doresc pentru ei ca viaţa să fie doar o luptă pentru supravieţuire şi să uite să trăiască în adevăratul sens al cuvântului. Vreau să crească încet, crezând în Ileana Cosânzeana şi în Făt Frumos, crezând că acesta va lupta cu Zmeul cel Rau pentru iubirea prinţesei, pentru căldura Soarelui sau pentru lumina Lunii care i-ar putea veghea şi că vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Dar astăzi Zmeul nu mai luptă pentru Soare sau pentru Luna iar Făt Frumos a fost omorât încet, încet de răutatea oamenilor, de egoismul lor, de oameni care nu au înteles ca banii sunt doar mijloc nu scop. Nici Ileana Cosânzeana nu a scăpat. Şi-a pierdut inocenta printre rujuri, farduri, silicoane si hialuronic. Făt Frumos nu a rămas nici măcar o amintire pentru ea. Băieţii de bani gata i-au luat locul iar ei nu vin pe cai albi ci în bolizi cu sute de cai putere. 

Copiii mei, copiii tai, copiii noştri vor creşte în aceste vremuri în care vor învăta că oamenii nu te ajută, că oamenii te împing în prăpastie iar dacă nu o fac înseamnă că au de câştigat de pe urma ta. Vor auzi în jurul lor că munca este pentru cei fraieri, că şcoala nu le oferă un viitor şi că cea mai uşoară cale de a se îmbogăti este să fure. Vor privi la televizor şi işi vor dori viaţa frumos prezentată de către falsele lor modele, fără să ştie că în spate este adunată toata mizeria şi ura de care sunt capabili oamenii. 

Li se va spune că sexul le este permis oricând, oriunde şi cu oricine. Vor vedea că fata frumoasă de care s-au îndrăgostit a fost cândva băiat şi că poate avea şi barbă dacă vrea. Sau invers. Vor afla mai apoi că fata nu are mamă şi tată, ci are doi taţi iar peste ani fata va vedea că poate avea copii si fără să se îngraşe sau să suporte durerile naşterii. Cu suficienţi bani va închiria uterul unei alte femei în care va planta ovulul. 

Lumea lor va fi un haos total  produs de noi. Vom fi singurii vinovaţi pentru că noi îi ascultăm pe cei ce ne înduc ideea că trebuie sa fim toleranţi, să fim deschişi către ce e nou şi închidem ochii în faţa ororilor. Universul copiilor noştri va fi construit pe cuvinte ca toleranţă, acceptare, evoluţie, egalitate.

Când mi-am dat seama că te iubesc?

Mi-am dat seama că te iubesc atunci când a început să îmi lipsească mirosul corpului tău. Atunci când am început să îmi doresc să simt parfumul tău amestecat cu tutun fin. Atunci când îmi lipseau serile în care mă țineai în brate, eu îmi băgam nasul în gâtul tău, inspiram adânc iar tu tresăreai spunându-mi ca te gâdil, mi-am dat seama că te iubesc.
Mi-am dat seama că te iubesc atunci când am ieșit din duș, goală, având pielea moale și umeda iar tu nu mai erai în cameră ca să mă săruți.
În nopțile reci în care mâna ta leneșă nu se mai odihnea pe coapsa mea mi-am dat seama că te iubesc. Atunci când nu mai aveam pe cine să învelesc, pe cine să pup pe frunte și să ii spun șoptit "Te iubesc!" in timp ce dormea, mi-am dat seama ca te iubesc. Mi-am dat seama că te iubesc atunci când am fost nevoită să dorm pe pernă pentru că nu mai aveam cum să pun capul pe pieptul tau. Atunci când nu am mai avut cum să dorm în tricoul tău alb mi-am dat seama ca te iubesc.
Mi-am dat seama că te iubesc atunci când s-a făcut ora 16:00 iar telefonul nu a mai sunat să îmi spui că vii acasă. Atunci când m-am enervat prima dată dar tu nu mai erai acolo să razi de mine și să îmi spui că am accent de moldoveancă mi-am dat seama ca te iubesc.
Mi-am dat seama că te iubesc atunci când m-am uitat pe etajera din baie și am văzut doar o singura periuța de dinți.
Când, neatentă fiind, m-am lovit iar tu nu ai fost acolo să pupi să îmi treacă, mi-am dat seama că te iubesc. Mi-am dat seama că te iubesc atunci când, seara în pat, a apărut prima durere de cap dar mâna ta nu se mai juca prin părul meu.
Când am realizat cu adevărat că iți fac rău și am hotărât să plec mi-am dat seama că te iubesc!

...

Sufletul ei se întunecase clipă cu clipă. Sufletul ei devenise o sală de judecată în care ea era deopotrivă învinuit, procuror, avocatul acuzării, fără să fie, însă, apărător. Tot ea avea să fie propriul judecător și să-și pronunțe sentința nemiloasă, cruntă, ireversibilă.

Tu silencio

                                   

...pentru ca sa nu te vad, sa nu-mi vorbesti, sa nu te aud e cel mai crunt cosmar.